Din ciclul „Bate vîntu’..” (schimbării my ass!)
Aseară mi-a fost foame. Mi-a fost așa de foame încît m-am culcat la 12, ceea ce nu fac decît atunci cînd pierd substanțe roșii.. și acum nu pierd nimic.. (asta-mi mai lipsea!) Azi-dimineață la 7 am fost cucu, ceea ce nu se-ntîmplă decît atunci cînd nu dorm deloc noaptea sau cînd băiatu meu merge pe 8 la lucru și eu sunt parcată la el în brațe. Dar astăzi n-a fost nici una, nici alta.. M-am trezit de foame.. căci, hai, să fim serioși, cu foamea-n gît nici cîinii nu dorm! Speram să fie 11-12 ceasu (măcar..), să trec mai repede prin ziua asta crizată. Speram.. că să speri e gratis!
Mi-am trîntit un „Ceai de primăvară” într-o cantă de juma de chil, m-am lungit pe 2 scaune – unu rupt, unu bun, cu picioarele pe cel dintîi; mi-am luat de urechi cartea începută de o săptămînă – care, între noi fie vorba, mă plictisește de moarte, dar eu încă mai sper să devină interesantă (cum spuneam: să speri e gratis!), în plus.. are vreme, că e de 5 sute și ceva de pagini – și am început, printre sorbituri din ceai fierbinte și ghiorțăieli de mațe fripte, să-mi plimb ochișorii de la dreapta la stînga.. cred că era invers, totuși.. V-am spus că mi-e foame!? Am fost mai preocupată să-mi beau ceaiul decît să citesc – păi, ce, să-l las să se răcească? – prin urmare, canta s-a golit uite-așșșaaa! Iar cartea.. încă mai sper să devină interesantă, că n-am avansat prea mult!
Am renunțat la cafea prin noiembrie, 2008 și m-am dat pe ceai negru, verde, alb și alte buruieni da’.. nu știu ce naiba că de la ceai am avut crunte și îndelungate depresii… Așa că din vara anului trecut – mai exact după o lună de muncă în Grecia, pe post de măgar, cînd am băgat de seamă că mă cam clătinam de la ceai – am schimbat carburantu’, adicătelea am revenit la vechea mea iubire părăsită: cafeaua! Asta așa.. ca o paranteză laaargă.
S-a făcut 8, deci s-a deschis și „bolta”. Am dat o geană în portofel: 5 lei și 8 bănuți.. 8, nu 80?! Damn! Măcar de erau lei de-ăia verzi, nu de-ăia mov, așa păreau mai mulți.. Buuun! Mergem după cafea!
paranteză.. Eu urăsc cafeaua aia tăte-ntr-una, dar de unde bani, frate, pentru „Elita bunului gust, selectată cu ochii-n doișpe” (adecă de-aia verde, că Fort și aia roșie au gust de zamă de ploșnițe, iar Tchibo mie-mi sună a mîncare.. pe italienește, ‘șa.. da’ minte, că nu ține de foame!) sau „Jacobs Crîng” (tot verde, că ăla roșu îmi dă palpitații, în plus necesită ibric și de-ăla de chiar că n-am!). Pentru Don Caffe și să am bani, nu-mi iau, că nu-mi trebe cafea cu nume (așa de evident..) de bărbat! Voi vă imaginați cafea cu parfum de bărbat? Eu da! 😀 am închis paranteza.
Ajung la boltă. Bolta închisă. Mă uit crizată prin ușă: becele aprinse, tanti înăuntru. Zgîlțîi ușa: ușa nu se deschide, tanti nu se sinchisește.. Nervi, morți și răniți, pe boltă a luat-o dracu…
Mă uit și mai crizată pe orar: duminica destoarcem cheia-n broască la 9 și o întoarcem la 14.. Mă scarpin în ceafă, apoi în creștet.. Băăă, asta așa-i.. nimeni nu deschide mai repede cu așa salarii! E numa 8,43 (futu-i ceasu fix cu 5 min pus înainte! așa.. că mi-s tot întîrziată de fel!) Am mai rămas în fața ușii, uitîndu-mă prin ușă ca un copil necăjit că nu-și poate lua gumă Turbo (era fain dacă aveam tupeul să-mi și pleoștesc nasul și gurița mea cireșică, de geam ), în speranța că tanti îmi va deschide..
N-a fost să fie așa, deci am trecut strada la o baracă alimentară nealimentată, pe care o detest.. Păi, să vă explic și de ce! E un magazinaș atît de înghesuit încît nu încap doi oameni alăturați pe culoar, lung de vreo 3 pași de la ușă pînă-n capăt ȘI – că aici vine problema – stînd la tejghea, în mijloc, adică la un pas jumate de ușă, dacă-ți întorci capul vezi printr-o deschizătură cît o ușă dar fără ușă, fără perdea, fără nimic-nimic, camera de dormit/ gătit/ spălat a bătrînei vînzătoare + o pisică grasă și-un Tv care merge singur.. ca televizorul. Tanti mereu e slinoasă, umflată de somn și pusă pe povești cu toți gealații și toate vecinele care intră să cumpere de la ea. Mai rău decît asta, în cameră i se văd vasele murdare, șosetele și poalele de nană flore puse la uscat. Bluec!
Mă uit în vitrinuțe, lungesc gîtu peste tejghea, termin repede procesu, că nu-i mare lucru de văzut. Pînă la urmă vine un nene bătrîn și gras, chior de somn, cu o pseudo-servietă răpciugoasă agățată strategic de mînă.. ca să se știe că merge la muncă, cum de ce? Tanti îl întreabă ce vrea, el spune „- Domnișoara!”, eu spun „- Nu, serviți-l pe d-nul că eu mă mai uit (adică mă mai gîndesc ce pot lua de 5 leuți amărîți, înafară de cafea, că aia nu ține mult de foame)”, d-nul se apleacă muuult în față și spune șușotit: „- O sticlă de Scandic cu chimen!” (bețivu lu pește și salam! de-aia merg treburile ca pe roți pătrate în țara asta! că toți muncitorii trag chiulul bine și trag și mai bine la măsea, între timp, așa.. în doru lelii!); tanti deja știa meniul și întreabă „- La 3,6 lei ca de obicei?” (noh, că te-a dat de gol!), la care el cu juma de gură și foarte rușinat: „- Daa..”
Pleacă nenea, tanti sare pe mine:
– Ce-ți dau, scumpă!
Oi fi eu scumpă da-n momentu ăsta și bodega ta mi se pare scumpă.. Apoi îmi tună un gînd nebun.. 3,6 lei o sticlă de 250ml de Scandic.. Hmmm! Rămîn bani și pt 2 plici de cafea mai nașpa decît aia nașpa (adecă fără margarină praf și zahăr), din două dețuri îs ruptă-n gură și iau somn pînă seara, mă trezesc, borăsc, mai beau un deț și iau somn la loc.. Bună afacere! Mai rămîne și pentru alte zile negre! Totuși, cînd vocea babei mă scoală din vise de copil flămînd, eu ripostez:
– Perinițe Viva numai de-astea cu căpșuni aveți!?
– Numai! Dar avem și rulouri Viva (același lucru ca și perinițele, adică tăt un fel de pizda mă-sii, da cu altă formă.. ce-o ieșit..)
– Tot numai cu căpșuni!
– Tot!
– Păi.. Dați-mi o pungă de perinițe și una de rulouri (adicătelea pule-mături cu căpșuni)
– Cu căpșuni amîndouă?
– ???
– Amîndouă să fie cu căpșuni?
– Păi.. numai cu căpșuni aveți?
– Numai!
– Atunci, DA! Cu căpșuni amîndouă.. am de ales?
Mai avea și glume-n program baba, bag sama! Iau pungile vieții = 2,8 leuți, 2 plici de cafea = 1,6 leuți și rămîn cu 0,68 de bănuți.. Mă îndrept agale spre magazinașul din celălat colț – între timp s-a deschis și minimarketu (să vă.. că de la voi luam perinițe cu alune.. sau chiar alunițe Ola.. cu alune.. Nuts-nuts! Visez acum!), întru în încăperea care-mi aduce aminte, după miros, de cooperativa de la buna, agit bănuții în palmă, îi mai număr o dată, poate s-au înmulțit și dau o geană, sfioasă de data asta, prin consignație: eugenia!! biscuiți!!! ciocolaaatăăă!!!!
– Cît costă o eugenia?
– 70 de bani!
:((((((((((
– .. dar un plic de Nescafe 3în1 Strong?
– 60 de bani!
Aici era mai lesne! Și-mi luam și o eugenia! Damn!
– No, dați-mi un plic de cafea!
De parcă aveam ce face! Pentru 2 nenorociți de bani, pe care nimeni nu se sinchisește mi-i dea rest și cînd mi-i dă, îi las mereu deoparte, nu mi-am putut lua o eugenia, d-le, o eugenia! Cea mai eftină femeie! De acum încolo nu mai las nimic!
Mi-a dat nenea plicul și mi-a aruncat o privire plină-ochi de milă! Bagă-ți mila undeva, d-le, că eu sunt bogată de fel.. la suflet! Da mai contează altceva?
Am beut cafeaua tăte-ntr-una.. TOATĂ, că dulcele ține de foame; am pipat ultimele 5 țigări (pe ultima n-am aprins-o invers.. de data asta!), nu-mi mai este foame, deci nu-mi mai trebuie perenițe – cu căpșuni, bre, cu căpșuni! – da-mi trebuie o țigară.. ba chiar două.. sau mai bine un pachet! Mă duc să iau tramvaiu (că ăsta-i pe de gratis 😉 ), să ajung pe B-dul Ferdinand și să scot bani de pe ING Card Studentu mă-sii de flămînd și puturos!
Apropo! Cardul ăsta are dobîndă, cică flexibilă.. uite așa: „E inflație? Din dobînda ta amortizăm inflația! E criză mică? Mai scădem puțin din dobînda ce ți-a rămas! E ciză mare! Pentru țară și popor, noi sacrificăm aproape toată dobînda ta, dar lăsăm de sămînță, să știi!” – și eu mă..așa.. pe banca voastră! Da’ cînd mama voastră revine dobînda aia la cifra din contract? Și mai puneți și voi bancomate prin oraș că e puține rău și e departe de mine! Iar ditai paranteza.
Nu scot mulți, că-i fac mere-pere! Mmmm, ce-mi trebuie un Starkenson.. și-un Golden.. și-un Jonathan.. și poate, un Renée de Canada .. mă-ntind, că de-ăsta numa bunica are! Oricum..yummy!! 😀
P.S: Mîine iau primul salariu și primele bonuri de masă! Sparg Kaufland-ul! Ieeeeiiii!
P.P.S: Nu știu voi, dar eu am rîs de m-am îngrășat juma de chil scriind postul ăsta, dovadă că și scrisul poate ține de foame în vremuri crizate.
P.P.P.S: Cred, totuși, că sunt singura care-a mai citit rîndurile astea. Nu-i nimic, rîd singură.. de mine! Lux! 😀
P.P.P.P.S: Recitind tot ce am scris aici, mi-am dat seama că „Părul lung și mintea scurtă” nu are ca analog „Părul scurt și mintea lungă”.. că de 6 zile mi-am tăiat coama scurt-scurt 😛
P.P.P..Pi-Pi: Ăsta-i un draft din 1900 toamna! V-ați prins, nu!? Că doar numai atunci eram așa happy chiar și murind de foame prin chirii pline de goange și ploșnițe! Dragostea asta!
Dupa parerea mea de expert in domeniu , am impresia ca ai explicat foarte bine simptomul „munchies” . De cate ori ajung la magazin cu cativa lei in portofel si cu o mare frica de POS . Ca daca e vorba de munchies e bine sa eviti magazinele cu POS ca la o saptamana dupa salariu intri in POST . Eu m-am amuzat teribil citind postul tau pentru ca am retrait multe experiente dubioase generate de foame.
PS : Lasa lenea si i-ati ibric si bea cafea adevarata nu prostii de enshpe-euri-in-unu,
păi, ma bucur ca te-ai amuzat dar eu n-am înțeles nimic din comment-ul tău! 😛 ti-e foame? 😀
n-am ibric dar am fierbător electric, ultima generazione 😛 și-mi fac cafea opărită, direct din cameră, nici nu-mi mut fundul pînă în bucătărie (mă tot mir de ce crește 😛 ). cafea turcească că aia e cea mai bună! cu mult zatz pe fund și și mai mult caimac pe bot! 😉 trăiască-mi cacofoniile!!
ahhh. am uitat ca in dictionarul urban de ardeal nu exista termenul munchies. Da un search in google sa vezi ce inseamna . Dar se poate sa ma fi inselat si tu sa vorbesti doar de simpla foame. E buna si cafeaua aia dar paca e mai buna la ibric cand o lasi sa urce spuma asa un pic. Si in plus la ibric consumi mai putina cafea si iese mai tare . Cat despre fund sa stii ca e al doilea lucru pentru care se aplica vorba cu : nu conteaza marimea ci cum sparge valul. Ma rog la fund are o anumita limita …
dar nu faza cu munchies era problema, ci cu POS! ai dreptate, nu am in cap dictionarul asta urban!
„nu conteaza marimea ci cum sparge valul.” cu asta m-ai spart =))
P.S: I’ll have some hardcore munchies in about.. mmm.. 30 minutes 😀 real shit, asa.. ca dupa o zi bunicica de serviciu!! 😉
P.P.S: da-o naibii de cafea la ibric ca-mi aduce in capsor amintiri placute dar care ma fac sa plang ca un beibi..
POS = Point of sale adica pe romaneste dotarea necesara pentru plata cu cartdul. :)) Vezi cu alea 30 de min . Urmeaza regula pe care am invatat-o de la my brother from another mother si anume …. roll your own but not alone nu de alta dar daca esti singura s-ar putea sa te sperie clanta . Pe mine de obicei ma sperie usa de la frigider ca daca imi infrang teama si o deschid raman fara mancare pe saptamana respectiva . Mancarea ca mancarea da cu bautura e problema . Ultima oara cand am deschis acea usa blestemata pe munchies m-am trezit la o petrecere rave din satul Giurgiu. Nici acum nu imi explic ce si cum. De atunci nu mai tin bautura in casa :)) si evit sa bat cuie singur in casa . Bafta mare si sper sa ne vedem si noi odata la lumina unei astfel de lumanari cu aroma de balega de strutz. Cius si have fun .
pe mine nu mă sperie clanța, nici ușa de la frigider, că mi-e prea lene să mă ridic 😛 aseară nu m-a speriat nimic, dimpotrivă: eram și eu un ninja 😛 am rîs de m-am făcut pe mine și știi de ce? am ascultat metallica și ne-am uitat la TV-ul pus pe mut, pe Etno TV și pe Taraf..(eu cu colegul de apartament și cu buldogul francez, care-i încă în scutece). te caci de rîs dacă faci astfel de combinații! =)) și ne-am uitat la reclame, tot pe mut! cea mai tare a fost aia cu „abonamentele colibri”, căreia i-a urmat întrebarea retorică: „de ce nu fac ăștia abonamentele tenie sau mai fain! abonamentele purice?! dar totuși, cele mai inutile-s muștele..nu știu, oare ce rost își au muștele? muștele și Ada Milea? da pe muște măcar le poți lovi cu paleta peste muie…” =)) și eu care mă plîngeam aseară că uit tot a doua zi și nu mai pot scrie nimic despre trip-urile astea.. și apoi într-o cugetare filosofică: „e oribil, mizerabil chiar, să-ți uiți propriile plăceri din timpul nopții!” noh că nu le-am uitat! 🙂
ne vedem dacă-ți miști și tu ass-ul la Cj! 😉
Sa incerci sa iti scrii ideiile atunci in focul actiunii. O sa ai material de ras vreo cateva zile bune . S-ar putea sa fac o mica excursie fotografica pana la voi . Dar astept sa imi vina masinuta si niste obiective . Pana atunci toate cele bune .
Am citit şi eu…şi am zâmbit amar pe alocuri. Ţi-aş face cinste cu o pizza dacă n-ai sta taman pe unde întorc uliile bucureştene.
lasă, Feri, că vine iarna, Moș Niculae, Moș Crăciun și tu ai doi copii la Alba 😀 Dacă anul trecut a fost cioco, anul ăsta mie vreau să îmi iei pizza 😀
Bine ar fi să nu fie rău, dar teama mi-e ca anul acesta nu voi mai ajunge la Alba. Serviciile astea, dom’le…
„- O sticlă de Scandic cu chimen!”
am tot stat si m-am gandit cam ce contine sticla aia, adica acu multi ani cand am baut eu ultima data scandic parca era ceva vodka (adica asa scria pe sticla)…dar cu chimen? ala parca se mananca pus pe convrigei nu?
da =)) o fi buna, mai stii!? batranii astia stiu ei ce stiu 😛
hmm n-ai mai pove’ nimic de ceva vreme
shame on you 😦
am tot promis dar am capul gol, sufletul si mai gol, mainile atrofiate si ochii plini de nisip. va veni si vremea buna 🙂
ah ce-mi place cum scrii!!! Esti ardeleanca de-a mea aterizata in capitale ?
Am citit si eu dupa 3 ani…e de inteles ca doar „unde-i graba?” 🙂
te tzuc si baga mare la taste.
sunt ardeleanca de-a ta ramasa in inima ardealului, la Cluuuj. din pacate eu de aproape 3 ani nu mai scriu.. momentan simt ca mi s-a atrofiat putin partea aceea a creierului care genera toate aceste postari fara nici un scop anume, decat acela de a scrie vrute si nevrute din simpla placere de a scrie, de a povesti, sperand ca intr-o buna zi sa am curajul sa pun ceva pe hartie, ceva care se leaga si are un sens. cand ai mult timp si putine de facut, postarile acestea vin de la sine. cand ti-e foame, si mai si :)) odata cu angajarea, am ajuns sa vorbesc atat de mult si continuu incat am uitat cum sa vorbesc cu personajele invizibile, am uitat ce si cum sa le povestesc 🙂 citesc in schimb, sa nu uit ce inseamna cuvintele 😛 multumesc! primesc atat de rar comment-uri si ma simt atat de bine cand stiu ca cineva a citit ce am scris. am avut impresia ca blog-ul meu a murit si s-a disipat in oceanul de informatii care curg zilnic pe net si l-am abandonat si eu. poate voi baga mare iar intr-o zi. numai bine!
servus draga mea,
ma chinui de-un ceas sa-ti scriu pe c..va asta de wordpress ca nu ma lasa decat dupa ce ma loghez in contul meu.pe scurt cine n-are cont nu poate sa-ti scrie. Asa ca ori est bolgger ori numa’ te uiti. De-asta n-ai mii de comentarii. Imi pare tare rau ca n-ai vreme nici macar de una mica 🙂 (de-o postare).
Te tzuc si sa nu-ti lasi gandurile sa zboare scrie-le! Unde-ti cade bine asterne-le ca ai talent!