Feeds:
Articole
Comentarii

Cutii..

Cum demult nu mi s-a mai întîmplat, azi (adică ieri) m-am trezit mai devreme decît o fac de obicei. E ora de vară, deci ceasul meu biologic n-a ruginit de la condens și își face treaba. Am zăcut o oră în pat, gîndindu-mă la diverse, măcinîndu-mi creierașul cu tot felul de copilării. Cînd mi-am dat seama că propriile-mi gînduri au un efect pernicios asupra stării mele de spirit, am sărit din pat, cu mîinile întinse spre cafeaua de dimineață, alta decît cea de obicei..

Dar m-am hotărît să nu stau la masă ca o bucată de carne amorțită care se afumă şi atît, ci să scriu, că n-am făcut-o de ceva timp..

Stînd în pat ora aia neliniștită, mi-am imaginat oamenii ca pe niște cutii închise (să fim toți capete pătrate? nu, mi-am zis, unii suntem dreptunghiulari.. ce ușurare!). Și cum vedeam eu așa lumea plină de cutii, am început să le categorisesc.

Păi, multe sunt de carton ieftin, numai bun de dormit în parc. Le rupi ușor și te uiți nestingherit ce e înăuntru. Altele sunt frumoase, ferchezuite pe dinafară și crezi că au chei ascunse.. Dar se deschid ușor în fața lumii și cînd privești.. dai o singură geană și-ai plecat. Mai sunt cele de metal greu și neșlefuit, ferecate cu multe lacăte. Se deschid anevoios, dar înăuntru sunt comori.. printre altele.. Cu ele ți-ai umple viața. Se întîmplă ca una dintre cutiile acestea să-ți cadă în mîini.. Inițial se perinda și ea ici-colo, în fiecare zi, fără să știi cum s-o abordezi. Ai lăsat-o în pace, în drumul ei, dealtfel unul amețitor, șerpuit și greu de înțeles. O vreme nici tu nu te-ai chinuit prea tare să pricepi ce e cu el. „O fi dansul ploii!”, îţi spuneai în joacă. Dar orice fire curioasă și dornică de pătrunderea necunoscutului vrea să aibă o astfel de cutie, să o țină ca pe o comoară secretă, să se-nvîrtă în jurul ei aiurea, s-o privească bănuitor, întrebător, intrigat și cu multă dorință.

Se mai întîmplă și ca-ntr-o bună zi ea să se deschidă inopinat în fața ta, lovind cu capacul de podea, de-a dreptul. Îți spui că sigur ai dansat tu bine în jurul ei sau frumos sau.. corect şi de-aia s-a deschis.. Cine știe?

Momentul cînd îți sprijini mîinile mici de marginile-i dure și lungești capul temător ca să vezi înăuntru, este unul de răscruce: ori capacul sare din balamale la loc și-ți prinde capul, poate doar urechile, uneori numai mîinile, dacă ai viteză de reacție.. Ideea e că nu prea știi la ce să te aștepți.

Dar nu! Cutia te lasă să privești înăuntrul ei și atunci ochii ți se fac mari: o puzderie de mici piese de puzzle, de diferite forme (unele diforme), culori, nuanțe, cu diferite sensuri sau pline de non-sens, îți colorează lumina ochilor. Îți vine să-ți înfingi mîinile în ele, să le împrăștii, să începi joaca. Te lasă cutia să faci și asta.. Chiar îi face plăcere.. ai crede..

Le-ai scos pe toate, te-ai înconjurat de ele, te-nvîrți în cerc aiurit și-ți pui mîna în cap: de unde să-ncep?

„De oriunde! Ai tot timpul din lume, nu?!”, se aude vocea din cutie. Asta n-o mai ştii..

Pffff! Un indiciu, ceva!? Nimic! Doar rațiunea și ascuțimea minții îți sunt de acum indicii. Pe parcurs vei primi cîte un bonus.

Și aşa începe!

Cu mîini tremurătoare iei două-trei bucăți, le întorci, le destorci, ridici o sprînceană și aștepți.. „Ce aștepți, fetițo?!”

Te uiți bine în fundul cutiei, poate-poate găsești instrucțiuni de folosire, reguli de joc etc și nu vezi decît o altă cutie mică.. Ai și tu una asemănătoare și știi că nu ai vrea s-o deschizi pe aceea încă de la început. Viața și cursul ei firesc o va deschide singură, deși ai spera să nu se-ntîmple niciodată.. Imposibil!

Primii pași sunt grei, timizi, dar cei mai frumoși. Plăcerea descoperirii! Apoi încet pui cap la cap piesă după piesă, începînd dintr-un colț, sărind pe diagonală la celălalt, pornind uneori direct din mijloc și tot așa, după cum găsești și tu piesele care se potrivesc. Ajungi la unele părţi şi curiozitatea te-ndeamnă să continui; iei fiecare bucățică mică la puricat, dar îți dai seama că există şi piese lipsă.. Cutia nu ți le dă. Sunt secretele ei. Unde o fi sau.. la cine?

*

Te-a prins de tot. Devine o rutină zilnică să vrei să mai adaugi ceva la marele portret ce se așterne înaintea ochilor. Uneori te plictisești, alteori te superi, căci adaugi cîte-un element care nu-ți place deloc cum arată. Dar e lucrarea ta și vrei s-o duci la capăt! De multe ori te amuzi, alteori plîngi de ciudă, că te poticnești.. Doar ştiți cum e: după rîs vine plîns.. și invers!

Toate, una peste alta, te fac fericit, dau un sens vieții tale de zi cu zi. Măcar te joci cu bucățele vii și animate, bogate-n ne-nţeles! Alții joacă numai la aparate și pierd bani. Ok! Ești în cîștig! Iubeşti, plîngi, trăieşti!

Cînd te poticnești de tot și lași tîmp capul într-o parte, cutia se plictisește de neputința ta de a o percepe corect și te alungă.. Sau pleacă ea. E totuna! Ți s-a luat jucăria și punct! Dar apartenența e valabilă și pentru misterioasa cutie și asta o face să se întoarcă iar și iar.. Pînă cînd va tot face asta şi cîtă răbdare va avea cu tine.. nu ştii!

Ca bonus de revedere îți dă cîteva indicii, face dezvăluiri, crezi că te îndrumă și apoi te lasă iar pe tine să dezlegi continuarea. Dar piesele lipsă tot lipsă sunt și acum.. Uff!

Deşi ştii că mai bine ar fi să nu scormoneşti în secretele cutiei, mintea ageră te va face să le intuieşti. Cu cît avansezi în crearea portretului, cu atît intuiţia te ajută mai mult. Apoi vin şi dezvăluirile, pui totul cap la cap şi imaginea e completă.. aproape!

Faci doi paşi în spate, te apropii, iar te îndepărtezi şi priveşti lung şi calm la ceea ce se desfăşoară acum în faţa ochilor.. Din mijloc lipseşti tu. Eşti piesa care întregeşte totul.. sau aşa ai vrea să crezi (toţi avem o doză mai mare sau mai mică de egocentrism în noi). Înainte să te ghemuieşti cu genunchii la piept şi să te aşezi în decor, priveşti cutiuţa mică de pe fundul cutiei-mamă şi o iei. Doar ce e înăuntru, adăugat la ce ai construit pînă acum, îţi va da o imagine clară şi precisă. Cu mîini tremurătoare presari ce e în cutie peste frumosul tău portret şi apoi ridici ochii..

De aici depinde de fiecare dacă mai crede că poate trăi cu ceea ce vede după adăugarea finală, sau face paşi grăbiţi în spate şi se sperie precum Dorian Gray. Dar nu mă înţelegeţi greşit, portretul nu sunteţi voi. E un El sau o Ea.. Într-adevăr fiecare îl creează după propria dimensiune intelectuală şi cu cît aceasta scade, cu atît erorile de creaţie sunt mai multe şi mai departe de adevăr.  Însă ceea ce cutiuţa adaugă pe final este exact ceea ce a adăugat Dorian Gray pe parcursul vieţii.Toţi avem în noi o cutie asemănătoare, unii mai mare şi mai plină, alţii mai mică şi mai săracă.. ferice de aceştia din urmă!

Ideea e ca tu, spre deosebire de Pandora, să laşi cutia să se golească de tot, să laşi şi ultimul element numit Speranţă să zboare afară, să-ţi umple sufletul, să dea suflet lucrării tale, s-o întregească, să te întregească şi pe tine, să te ajute să nu te dai bătut..

Anunțuri

Gînduri de noapte II

Știți joculețul ăla pătrat, dreptunghiular, rotund sau diform, cum o fi el, din plastic, cu mici găurele și biluțe grele, metalice, acoperite de o fereastră transparentă? Ăla, băi, pe care-l găsiți la chindăr sau la bomboane pe băț, colorate, ieftine și sfărîmicioase, cu gust de dulap stătut?

V-ați simțit vreodată viața ca fiind într-un/ un joculeț de-ăla? Fie că ați fost bilele sau omul care se juca.. ori găurile (hmmm.. interpretabil..)?

E nasol că labirinturile acelui joc sunt doar parțial trasate! Restul e.. nimereală, inteligență, dibăcie, bulan, simțul găurii.. (ăghen.. interpretabil!)

Tot nasol e pentru că, uneori, drumul este scurt și simplu.. pentru una dintre bile.. dar cealaltă?

E și mai nasol cînd drumul e lung și greu pentru amîndouă, o nimerești pe una și apoi cealaltă cade cînd erai și tu pe punctul de a aurla ca maimuța-n duș: am scăpat de păduchi!!!!!

Dar cel mai nasol e cînd zi de zi duci o muncă sisifică pentru a nimeri blestematele de găuri, în același timp, pe un drum clar și simplu.. pe care să-l ții minte și să-l reiei.. cînd ai nevoie de iluzia abilității practice..

Ba labirintul e întrerupt și una se duce dracu, în nimic,  ba se așează amîndouă și o amețită cade în secunda următoare, ba nu nimerești nici la Dumnezeu măcar una, ba izbești cu el de perete și te dai bătut.. tot de perete! Pînă a doua zi!

O iei de la cap.. că doar e datoria ta, menită să-ți aducă liniște sufletească, fericire, bună-stare, viață lungă, vise frumoase, fluturași roz.. Al dracu joc, nu?

Am reușit de nenumărate ori să pun blestematele alea două bile în găurile mamii lor! Am strigat de enșpe mii de ori: am scăpat de gărgăuni!!! Pardon! ..de păduchi! (la propriu? cînd eram la grădi..) Dar cel mai dureros este atunci cînd o voce (a unui pitic..) vine și-ți strigă în cap a victorie: Prostuțo! TU ai văzut doar două bile! Și le-ai așezat..(vai, doctor docent te-ai mai crezut!) pe drumuri lungi, scurte, ușoare, grele, amuzante, incitante.. Dar sunt muuult mai multe.. invizibile, însă, pentru ochii tăi cu obloane!

Vedea-te-aș acum ce intuiție și gîndire matematică (abstractă..) ai, să-ți dai seama cum să le potrivești pe celelalte.. simțindu-le, calculîndu-le, intuindu-le, simulîndu-le! Sau măcar să le faci să se lovească frumos unele de altele, să se durige artistic prin nimic, în timp ce tu, ființă mediocră și cu bucurii ușurele, strigi fericită sub duș: am scăpat de păduchi!!!

Jucați-vă frumos!

Ce va să vie..

N-aș știi să spun ce-aș simți dacă mîine se va întîmpla ce-mi era frică alaltăieri că va fi ieri. Mereu, într-o stare de spirit bună – sau aproximativ bună – spui că, dacă mîine va fi iarăși ce-a fost atunci și atunci, îți vei lua lumea-n cap și-ți vei băga piciorul. Mereu ai impresia că va fi așa ușor! Doar că în momentul în care te lovește, nu știi cum să reacționezi! Nu știi încotro s-o iei, cum să urli, cît de tare să urli sau.. dacă trebuie să urli! Nu! Nu trebuie! Taci, că nimeni nu va știi cît ai fost de prost! Mergi înainte, scrîșnind din dinți. Asta e atitudinea învingătorilor! Acum.. că noaptea-n așternuturi îți rozi unghiile pe care nu le mai ai demult și dai de sînge.. e partea a doua! Cînd joci dur trebuie să știi să pierzi urît. Dar oare, în momentul în care ai pariat cartea ta cea mai importantă, convins fiind că de-acum ești bun și vigilent, te-ai gîndit vreun moment că va veni clipa în care ai să pierzi.. din nou.. ca mai demult? Nu cred! Cred mai degrabă că te-ai simțit stăpînul lumii, al mesei de joc și-al tuturor cretinilor!

Niciodată cînd cîștigi iar și iar nu anticipezi pierderea! Ducă-se dracului tot! Dar și asta tot gîndire de învingător este..

Amin!

Am obosit!

Nu știu ce simte fiecare dintre voi. Nu știu ce fel de viață aveți, voi, cei care mă citiți. Nu știu cîte ore aveți la dispoziție zilnic pentru lucrurile mărunte, dar frumoase ale vieții. Nu știu nici măcar dacă-mi pasă. Tot ce știu și simt este că viața mi se pare din ce în ce mai greu de trăit. Nu mă refer la nivelul de trai, la bani, la criză.. Sau ba da! Mă refer la o criză, dar nu la cea financiară, pentru că n-o simt! (ferice de tine! ați spune..)

E criză existențială pentru mine si nu cred că vă spun ceva nou. A tot fost criza asta în viața mea, dar acum o simt mai acut ca oricînd. Pe vremuri erau crizele adolescenței, care mi-au trecut. Au venit crizele vîrstei de 20 de ani, cînd nu știam cine sunt și nu mă regăseam printre oameni. Mi-au trecut și alea. Nu că m-aș regăsi acum printre voi toți, dar odată cu angajarea a venit și imperativul „n-am încotro!” Apoi a venit criza negăsirii unui loc de muncă și odată ce-a trecut și asta a trecut și cea de mai sus.. dar deja mă repet. Poate de aici mi se trag toate. Mi-am tras job.. full time! M-am transformat într-o „open minded” person și mi-am pierdut mințile..

Am activitate, am oameni în jur, am gălăgie, agitație, bani, realizări, iubiri, eșecuri, iar iubiri si iar nelinisti. Am de toate.. Ce-mi lipsește atunci?

Cînd ajungi să ai prea multe, nu te mai ai pe tine. Zic asta pentru că timp să mă bucur de tot, nu mai am. Chef să mai fac ceva înafară de jobul ăsta, nici atît! Dor nu-mi mai este de nimeni, pentru că am uitat de toți! Viteza cu care trec zilele mă-nvîrte ca pe-un titirez.

Ducă-se dracu tot! Am obosit!

Gînduri de noapte

Mi-am făcut părul vîlvoi de atîta zvărcolit în pat și-ncerc să mă mint că-mi era dor de nopțile astea.. Nopți prea lungi, prea albe și prea grele. Nopți în care îți aduci aminte de un Dumnezeu demult uitat, rătăcit într-un cotlon întunecat al sufletului tău unde te refugiezi mult prea rar, ca un copil ingrat ce ești! Nopți în care încerci să ți-aduci aminte cum te rugai în acele vremuri cînd toate mergeau cum voiai.. „Ia-o de la cap că ai pierdut șirul..” Îți dai seama că ești atît de ușor purtat de emanațiile tale sinaptice încît nu mai știi bine nici Tatăl Nostru..

Sunt acele nopți în care mintea ți-o ia razna, gîndurile îți iau aerul și deschizi fereastra..

Momentan tremur cu o țigară prea lungă în mînă și-ncerc să exprim cît mai puțin interpretabil ce mă ține trează (mi-e dor să mă citească lumea, lume necunoscută, căreia puțin îi pasă ce-ncerc eu să spun aici, dar care, pe ici – colo se regăsește în cuvintele mele, fără ca diferitele interpretări ale scrierilor mele să mă afecteze direct cu ceva). Nici eu nu știu.. Atunci de ce scriu, de ce nu dorm? Întrebări existențiale, fără pretenția de a părea, măcar, filosofice.. Răspunsurile sunt în mine toate și mi-e frică să le dau drumul. Ținute la adăpost devin cu atît mai distructive. Am putere de atracție, mai ales cînd vine vorba de rău; gîndind într-un anume fel, mă port în consecință și provoc întîmplări de care mi-e groază în permanență. Iar ajung la nenorocita concluzie: „frica strică totul”, implicit invoc oarecum persoana care mi-a spus aceste cuvinte, cîndva, demult, pe cînd aveam în cap numai gărgăuni și capre negre.. Ce-ți mai rîde mutra văzînd că gărgăunii nu m-au părăsit și caprele n-au murit! În cazul ăsta e binevenită vorba „să moară capra vecinului!”…

Într-adevăr mi-era dor să scriu! Să POT să scriu.. Dar acum că o fac, urăsc asta! Urăsc scrisul meu, pentru că vine doar cînd mă simt nenorocită și dezorientată, cînd mi-e frică de tremur din rărunchi și am arsuri în cutia toracică, cum intri, primul etaj, fereastra din stînga.. Ce mi-ar mai trebui un dicardiocalm! Cel care-l va inventa, va fi omul vieții mele!

Mă simt un bolnav închipuit acum, dar tot o boală e și asta.. Cum se numește?

Cred că, de fapt, sunt un mare regizor închipuit.. am tare multe filme-n cap!

Dar cine e de vină că sunt hipersensibilă? Mama! Numai ea e de vină! Și cu asta m-am scos: am găsit vinovatul!

Mai rău e că sunt alergică la nedreptăți și problemele create de ele mă irită cu atît mai mult. Asta ca bonus la tot ce-am înșirat, că deja vorbesc de muncă! Este totuși și o parte bună în faptul că mulți te vor jos.. înseamnă că deocamdată ești sus. Și bețele lor băgate-n roatele tale demonstrează că ele se durigă prea repede pentru mintea lor cu procesare întîrziată. Dar arunc și atitudinea asta de infatuat căci, de cîte ori m-am lăudat, am luat-o-n meclă! Și-asta tot pentru că instinctul meu de învinovățire mă face să gîndesc: „acum că te lauzi, să vezi cum n-ai să mai faci nimic și-ți dai cu firma-n cap!”.. la propriu și la figurat, mi-am dat!

Am obosit să văd stele verzi și cai pe pereți! Mă voi transforma-ntr-o frumusețe de cornută ce cîndva se visa cal de curse! Poate voi vedea și eu realitatea așa cum e ea.. Totuși, e așa de frumos să visezi! Mă duc să dorm!

Și ce-i dacă?!

Toată seara m-am gîndit la ce aveam să scriu cînd membrele mi le voi odihni în așternuturile curate.. de curînd.. Mă simt ca un școler cu lecția nepregătită. Am scris ce am scris în unele postări anterioare furînd din draft-uri, adăugînd, rezolvînd puzzle-uri vechi și noi.. Apoi mă trezi-i stînd în baie și meditînd: „heiii! n-ai furat nimic! La urma urmei tot creierașul tău le-a născocit pe toate!”.. la un moment dat! Da! Dar nu la momentul dat, atunci cînd le-am pus pe blogul meu bleg. Le-am scris, le-am amînat, a doua zi nu le-am mai simțit și apoi le-am abandonat.. zile, săptămîni, hai să facem luni, căci n-avem viață personală și.. s-a ales prafu pe ele. M-a lovit experiența care „uite, se potrivește perfect draft-urilor mele!” Le-am reluat, le-am scuturat, le-am adus la zi cu noutățile și v-am scos ochii. Deci.. am copiat! Cînd v-am spus că mă simt sclava minții mele de altădat nu m-ați crezut! Ei bine, iată-mă!

Am băut! Mult! Nu „vai, de mine!”, nu „cum ai putut?”, nu „oof, copilaș!” ci „din nou?!” Ei da!

Vreau să scriu! Mult, bine, pe gustul vostru, al lui, al meu! Mai ales al meu! Și nu mai pot! Busuioacă de Bohotin nu mai funcționează?! Bine! Atunci hai să fie Busuioacă de Bohotin la pătrat!

Dar niciodată n-am scris fiind pe deplin lucidă sau conștientă de lumea în care mă învîrt. Am fost ba beată de fericire, ba amorțită de suferință, ba drogată de cafea, ba chiaună de somn, ba crizată de lipsă, ba paranoică de foame, ba bătucită de durere, ba intoxicată de gînduri negre, ba inconștientă de.. tot! Niciodată n-am fost puțin mîncată, mai puțin f….ă și deloc băută! Nah, că v-am divulgat secretul scrisului! 😛

Am colegă de apartament! Cea mai bună prietenă a lui! „You better watch your mouth, baby” pentru că-l iubește mai mult pe el decît pe mine! Nu că aș avea plîngeri.. dar și laudele ar putea fi interpretate drept „mă periezi, copchil?! tu ai impresia că m-am născut ieri?! tu ai impresia că nu știu că știi că ea știe că vreau să știu ce știi că vreau să știu?!” Zîîît!

Biiine! Fie! Pentru dragostea ta mă abțin să-i spun prea des că vreau să mă iubești și că te iubesc și că mă iubești pentru că te iubesc că mă iubești!

Ne uităm la „Strictly sexual” și.. un pahar, două, trei.. uităm de noi, de tine, de ei, de voi toți și apoi dau năvală deodată! Eu mă fac că la juma de oră după ce intrăm în casă am uitat să cumpăr hîrtie igienică și „dacă ne apucă de la vin?” Cobor și dublez porția de busuioci! Fetițo, știu că vrei să uiți și tu că te-a uitat și-ai vrea să uiți ce-i de uitat dar nu merge! Așa că bea, fir-ar mama ei de viață! Mîine muncim, ne războim, ne crizăm, ne rîdem și îi rîdem,  plîngem, înghețăm, fumăm, ne dezghețăm și.. luăm atitudine! Încă o zi s-a dus ca dracu! Bine, atunci.. vino la mine să-mi arăți că viața-i frumoasă pe alocuri și nu-i amestecată ca înghețata asortată! Dar să fie colorată ca ea!

Îmi pică ochii-n gură și-aș vrea să mă sperie alarma intrării unui mesaj dar.. somnul învinge telepatia care s-a dovedit a exista între ei și.. mă conformez. Lucrăm deci.. trebuie să dormim!

Noapte bună copii! Beți cu măsură că altfel scoateți măgării pe gură! Dar nah! Decît să tac de proastă mai bine să vorbesc de beată.. adică să scriu! 😀

P.S: Vai! Era să uit ce-i cu titlul meu! Și ce-i dacă sunt beată?! Eu măcar simt că trăiesc și sunt deșteaptă.. chiar și cu ochii pe jumate închiși! 😉

P.P.S: Aș vrea ca visele de care mi-e teamă în realitate să mă lase-n pace!

Aide bai!

Îmi ești drag pentru că ai încredere în mine

Pentru că mi-ai dat fiori cînd m-ai atins prima dată

Pentru că vrei, știu că vrei să fie bine, doar că nu știi cum să faci

Pentru că încă te oprești uneori în spatele meu să vezi ce fac

Pentru că m-ai plăcut de la început

Pentru că te știi uita în ochii mei

Pentru că îți pasă ce gîndesc despre tine, despre noi

Pentru că și tu stai cu telefonul în mînă, așteptînd un mesaj, un semn, un gest de afecțiune

Pentru că vrei să mă îndepărtezi doar ca să nu-mi faci și mai mult rău

Iubesc buclele tale

Ochii tăi dimineața cînd te trezești

Dansul tău nebunatic

Veselia ta inopinată

Te iubesc pentru ceea ce ești!

Vreau să îmi scrii două cuvinte

Vreau să te sărut

Vreau să-mi bag mîna în părul tău

Vreau să te strîng tare în brațe

Vreau să ți se încălzească privirea

Vreau să mă apropii

Vreau să ne meargă bine alături

Vreau să nu pleci

Vreau să contribui cu ceva mai mult la numărul ăla mare

Vreau ca acel număr să nu mai conteze

Vreau ca el să se gîndească mai mult la tine

Vreau să lucrez bine

Vreau să te văd fără să mă doară

Vreau să fii fericit

Vreau să fiu fericită

Vreau să nu-mi mai fie frică

Vreau să mă iubești!

Deci pînă la urmă totul e să-ți dorești ceva din suflet..

Biiine! Îmi doresc din suflet să cîștig la loto, chiar dacă nu joc veci 🙂

P.S: Nu trebuie să vă mai explic că acestea sunt dorințele mele așternute în word, în septembrie, nu? Nu.

Ba-bay!