Știu că e păcat să aduc în discuție o expresie din Biblie într-un caz atît de lumesc și într-adevăr aș fi avut în cap o alternativă mult mai nimerită pentru ceea ce simt acum: „Ce ți-e omul?!!” Știu, știu că traducerea din latină e: „iată omul!”, voi, prea-luminaților care repede v-ați gîndit că eufemisme n-are habar de nimic!
Oricum titlul nu prea are treabă cu restul.. doar că undeva în jurul orelor 00:30 asta mi s-a lipit de creier: „Ce ți-e omul?!!”
N-am mai scris demult și în momentele astea nu-s stîngace pentru că o dau în eufemisme stîngace, ci pentru că mă simt într-adevăr un om cu două mîini stîngi.. De cîteva luni încoace nu mai știu cum să mă port ca să nu fiu înțeleasă prost (și de ce-mi pasă oare de neputința celorlați de a mă percepe asa cum sunt?!), nu mai știu să-mi controlez privirea, astfel încît să nu mai transmită semnale eronate, nu mai știu să-mi controlez iubirea, furia, pasiunea, gelozia, nu mai știu ce-i tăria de caracter și nu mai știu cine dracu sunt! Atîtea hîțîieli de „vino-ncoa și fă-te-ncolo”, de „lasă-mă și nu-mi da pace!” încît mi s-a îmbătat creierul.
Dar voi, aceia puțini, care mă citiți din plăcere, mă veți rumega și așa mai nătîngă! 
Ideea e că:
Aterizezi uneori în niște grupuri, cel puțin ciudate, care te fac să te simți mic copil cînd vine vorba de subtilități, manifestări teatrale, manipulări și masturbări mentale. Grupuri care te fac să vrei să fugi ca la maraton și să nu mai privești înapoi, să te oprești gîfîind într-un cîmp pustiu, să te transformi într-un sălbăticit de lume, care se crede în filmul „Into the wild” și încearcă să se (re)cunoască/ (re)găsească pe sine..
..și totuși rămîi.. ce te face să rămîi, deși parcă nu-ți mai găsești locul acolo și nici ei nu par să-ți acorde unul, decît dacă joci după propriile lor reguli? Nu știu! Nebunia din noi, teama de a rămîne și fără speranța aia cît o fărîmă că totul se va așeza, că totul va fi bine, că totul se va calma..
Mereu am preferat bănuiala și nesiguranța decît cruda certitudine a singurătății, care doare însutit.. Ce ți-e omul, nu?!
*
Îmi aduc acum aminte de perioada în care, prin cătunul care figurează în buletinul meu drept domiciliu stabil, se lansau zvonuri despre mine că m-aș crede nu știu cine, că-s figurantă și fițoasă, că de cînd cu terminarea liceului „în aplauze și urale”, urmată de domesticirea la o facultate din Cluj, nimeni nu-mi mai ajunge la nas.. Și simt și acum ce simțeam atunci: revoltă! Eram atît de indignată de acuzațiile lor, dacă le pot numi așa (că mai degrabă le puteam lua ca pe niște complimente la ora respectivă: „M-am detașat de gloata voastră de… etc, s.a, bla bla bla..”), încît eram de o jovialitate incredibilă, arătam amiciție și față de cei pe care-i desființam ca inteligență și încercam pe cît posibil să eman empatie față de toți ăia „nu știu cum” ai pămîntului, doar ca să infirm cele spuse, pentru că simțeam că nu e așa și uram să se creadă astfel!
Acum, indignată de percepția oamenilor (cînd n-am fost?!), care mă uimesc tot mai mult, mă întreb: pentru ce atîta osteneală??? Pentru ce să demonstrez cuiva ceva?? Pentru ce să fiu cineva care cred ei că trebuie – deci TREBUIE! – să fiu? De cînd lumea are dreptul să te modeleze după bunul plac, doar pentru că ea crede că „așa e mersul lumii!!”.. adică al EI???
Mă f*t în principiile voastre, în frustrările voastre (și în ale mele, bineînțeles!), în neajunsurile voastre și în preconcepțiile voastre! Mă f*t în imoralitatea voastră!
Ideea postului era să nu mă cenzurez, că m-am săturat de „perieri”. Oricum.. cu toate răutățile și manipulările din lume, am rămas o finuță stîngace.. și sensibilă.. care mi-s!
P.S: Eu nu-s varză, astfel încît să aveți impresia că trebuie să mă căliți!! Și atunci cînd trebuie.. o fac singură! Dacă-mi iese prost.. c’est la vie!!
P.P.S: Asta-s EU! EUfemisme.. stîngace!
P.P.P.S: Dacă nu mă vreți așa, atunci nu mă vreți pe mine!
PAM-PAM!
Buna Seara!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.
http://www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!
Yeah, fuck!
Scrii misto.
Ehehei, draga mea, tu ai scăpat ieftin din acest joc al manipulărilor. Am un prieten care a ajuns la divorţ din aşa ceva. Îşi iubea soţia dar a înşelat-o pentru ca l-au prelucrat mental nişte “destepţi”. A ajuns sa i-o traga la una pe care nici n-o plăcea, doar pentru a nu i se duce vestea de impotent…
Zicea cineva ca nu ne maturizăm niciodată, ci doar învăţăm sa ne purtăm în public…Oare nu învăţăm de fapt să renunţăm la propriile reguli pentru a le adopta pe ale majorităţii?
Da.. (nu știu la ce răspund cu da). mie mi se repetă cam des în ultima vreme că dacă toată lumea a băut din fîntîna otrăvită și a înnebunit, acesta devenind noul mod de viață „normal”, trebuie să beau și eu, altfel rămîn singura „nebună”/ anormală din mulțime.. ei bine.. nu sunt nebună, îmi place doar să sfidez lumea
“Oare nu învăţăm de fapt să renunţăm la propriile reguli pentru a le adopta pe ale majorităţii?” ba da! o facem în stil barbar. Şi cînd într-un sfîrşit eşti acceptat, integrat, “îmbrăţişat” de ei, nu mai accepţi ceea ce ai devenit.. abia atunci începe adevărata luptă.